miercuri, 4 iunie 2008

Mă pregătesc să-mi fie dor



Dacă tot plecarea mea pentru o perioadă lungă, se apropie fanatic, mă gândeam cum o să mă simt când îmi va fi dor, ce voi face să le arăt tuturor că îmi lipsesc ?


Cum poate fi exprimat dorul, absenţa cuiva, a ceva, a unei amintiri, a unei etape, a unui sentiment?
Prin poezie, prin cuvinte simple, prin lacrimi, prin depresie, prin muzică ....

Mi-am adus aminte de o poezie din liceu, de Mircea Cărtărescu, care îmi sugera cel mai bine ideea de dor de cineva, de dorinţa de a-l avea cât mai aproape, instantaneu.

(Dacă tot am promis că voi posta poezii)

Ciocnirea - Mircea Cartarescu

Intr-un tarziu am incercat sa-ti dau telefon, dar telefonul murise
receptorul duhnea a formol, am desurubat capacul microfonului
si am gasit fierul ruginit, plin de viermi;
am cautat surubelnita
si-am desfacut carcasa: de lita bobinelor
isi prinsesera paianjenii panza.
pe snurul impletit, acum putred, cu cauciucul mancat si sarma zdrelita
isi lasau mirosul furnicile; l-am apucat, l-am smucit pan-a iesit din pioneze cu tencuiala cu tot,am tras de el pana am inceput sa apropii
metru cu metru cartierul tau de al meu
turtind farmaciile, cofetariile, pleznind tevile de canalizare
incalecand asfalturile, presand atat de mult stelele pe cerul violaceu, de amurg, dintre case incat deasupra a ramas doar o muchie de lumina scanteietoare
pulsand in aerul ars, ca de fulger.
trageam de fir, si ca un sfant indian facand trapezul pe ape
statuia lui c.a. rosetti aluneca spre militie
consiliul popular al sectorului doi
se ciocni de foisorul de foc si se duse la fund cu tot cu o nunta
iar strada latina zambi; trageam de fir, incolacindu-l pe brat, si deodata
casa ta cu brauri albe si roz ca o prajitura de var
aparu cu fereastra ta in dreptul ferestrei mele
geamurile pleznira cu zgomot
iar noi ne-am trezit fata-n fata
si ne-am apropiat din ce in ce mai mult
pana ne-am imbratisat strivindu-ne buzele
pulverizandu-ne hainele, pieile, amestecandu-ne inima
mancandu-ne genele, smaltul ochilor, coastele, sangele,
ciobindu-ne sira spinarii, arzand.
arzand cu troznete, ca dati cu benzina
arzand cu gheturi albastre, cu stalactite de fum
cu ceara sfaraitoare, cu seu orbitor
pana cenusa a umplut lada de studio si chiuveta din baie
si paianjenii si-au facut plase in cosul pieptului nostru...